Povestea mea
Romina Doran
povestea mea
Romina Doran
Numele meu este Romina Doran, de profesie sunt inginer chimist, mi-am ales această meserie din multă pasiune pentru științele exacte, nimic special până aici, însă în același timp vizualizând și job-ul perfect în care aș putea să-mi trăiesc toate limitările.
Mi-era teamă de vorbitul în public, îmi era frică de ce vor spune alții și de asta vedeam jobul de inginer, lucrând în halat alb, înconjurată de procese tehnologice prestabilite, departe de oameni, ci doar într-un laborator cu totul tehnic în jurul meu.
Tu decizi cine vrei sĂ fii
Limitările proprii legate de preconcepțiile legate de ceea ce văd alții în mine și nu puteam să văd cât de important este ceea ce cred eu despre mine, ceea ce cred alții despre mine. Provocarea legată de timp, pentru că eram proaspătă mamă și nu știam să-mi organizez o agendă, să respect agenda respectivă, pentru că este foarte important să nu te ții doar ocupat, ci și productiv. Lipsa de susținere a familiei, tatăl meu chiar îmi căuta un loc de muncă serios, pentru că nu vedea în această oportunitate ceva la fel de important ca și mine.
Soluția am găsit-o într-unul dintre grupurile specifice mămicilor, urmărind o mamă care ceruse recomandări legate de ce activități ai putea să dezvolți în afara familiei. La ceva timp distanță, am văzut și testimonialul ei legat de cum reușise să facă din acea activitate o sursă de venit cu care să întrețină familia ei, atunci când soțul ei suferise o intervenție chirurgicală la spate și avea și o perioadă îndelungată de recuperare.
Decizia a venit cu multe lecții învățate, în primul rând cea legată de faptul că niciun lucru mare nu vine gratuit și nu vine fără efort. Este esențial să iei în considerare că un pas mic făcut în fiecare zi te aduce mult mai aproape de tot ceea ce înseamnă obiectivul tău. Lucram pentru obiectivul meu dimineața devreme, înainte să se trezească copilul meu, lucrând de la nisip, de la locul de joacă, în timp ce el dormea la prânz sau seara târziu, după ce îl adormeam.
În primele 6 luni, nu am reușit să-mi fac o echipă, dar am avut răbdarea să caut metoda care, pentru mine, urma să funcționeze. În acest mod, după ce au venit primii colaboratori, într-un an și 5 luni, am atins nivelul de manager în planul de marketing și mi-am atins un obiectiv extraordinar pentru mine: să câștig banii necesari pentru a depăși salariul soțului meu din corporație. Îmi amintesc perfect cât de fericită am fost când bonusul meu de asistent manager a fost de 3400 de lei, ceea ce depășea salariul pe care îl avusesem în jobul anterior, practic era dublarea salariului.
Apoi, însărcinată în 8 luni și jumătate, am atins nivelul de manager, și chiar când eram la maternitate, verificam bonusul, iar față de luna anterioară, venitul meu a fost dublat la fel. În al 2-lea an de business, ne-am calificat pentru un stimulent de excepție al companiei, o superbă croazieră Roma-Barcelona-Monte Carlo .
Pentru noi, viața este total schimbată datorită acestei oportunități; veniturile noastre au crescut considerabil față de ceea ce obțineam dintr-un job obișnuit.
Am dezvoltat un business care generează venituri cu cinci cifre în euro pe an, calatorii globale plătite de companie, și o mașină plătită de companie, chiar o mașină nouă.
Această oportunitate mi-a adus o creștere personală extraordinară, bazată pe cursurile de dezvoltare personală făcute prin intermediul acestei oportunități. Afacerea mea se dezvoltă în 14 țări la nivel global, cu oameni absolut necunoscuți pe care i-am cunoscut doar prin intermediul acestei oportunități.
Am o echipă superbă de oameni determinați să-și urmeze visul, plini de entuziasm, care au clădit afacerile lor proprii ce au la bază motivația personală. Fără dar și poate, cel mai important ingredient în acest business este pasiunea și entuziasmul, plăcerea de a face lucrurile care pot da și altor persoane acest model în care își pot dezvolta propriul concept de business.
Publicul meu țintă
FEMEI ,cu vârsta cuprinsă între 24-47 de ani,care sunt mame sau care iubesc ideea de familie.
Femei ce își doresc dezvoltare personală și armonie cu propria persoană, între ceea ce fac și ceea sunt pe interior. Nu caut oameni care își doresc să rămână în echilibru pentru că acei oameni refuză ideea de disconfort în acest proces de crestere.
De asemena, caut persoane dispuse să învete abilități noi necesare în această afacere.
MISIUNE
Vreau să pot oferi această oportunitate oamenilor care își doresc mai mult, care sunt motivați să lucreze pentru obiectivele lor și ambițiile personale, să ajut și să împuternicesc femeile motivate să devină un exemplu personal, în primul rând pentru copiii lor, cel mai important rol pe care consider că îl oferă misiunea de mamă.
Ce poți obtine?
Consider acest model de business cea mai bună școală de business, pentru că în momentul în care decizi să te alături echipei noastre, practic este ca și cum ai intra într-o călătoarie în care mentorul tău te ia de mână și te conduce prin fiecare pas al acestui business. Sistemul prin care am reușit să avem atât de mare succes în acest business îl punem în aplicare împreună și ne asigurăm că experiența evaluată ne duce acolo unde ne dorim să atingem fiecare obiectiv.